joi, 7 ianuarie 2016

                        Despre vampiri

    Pentru cei care adoră poveştile despre vampiri, aici aveţi recenzia unei cărţi incredibele, scrisă de autorul meu preferat. Dacă vreţi să aflaţi cine este acesta şi despre ce carte vorbesc, vă invit să urăriţi acest video.

                     Wrap Up noiembrie

luni, 30 noiembrie 2015

                                  Q&A

      În acest video am răspuns la toate întrebările pe care mi le-aţi pus, iar cu această ocazie, ţin să le mulţumesc tuturor celor care îmi urmăresc canalul de Youtube şi blogul. Voi faceţi ca toată munca să merite. Vizionare plăcută :)

                            Concurs

    Dacă doriţi să câştigaţi o carte foarte captivantă, vă invit să urmăriţi acest video :)

duminică, 29 noiembrie 2015

                                                   

                              Luptă defensivă



                                             Capitolul 1
                                      Momentul atacului



Baza pe care o conduceam a pierdut 230 de soldaţi, iar acum mă aflu într-o peştera din apropierea ei, o bază pe care trebuia să o apăr cu preţul vieţii. Aştept împreună cu alţi 16 soldaţi momentul în care să recucerim bază pentru a evita atacul extratereştrilor pe Terra.
Când mă gândesc la faptul că, această zi a început atât de bine. Părea o zi liniştită, exact ca celelalte, dar din senin, baza noastră a fost atacată, de către nişte nave extraterestre. Fără să mai stau pe gânduri, am alergat la cel mai apropiat tun, însă în momentul în care am urcat în el, am realizat un lucru ce mă tulburat, eu nu puteam ţinti acele nave, deoarece ele erau invizibile.
Eram în bătaia armelor. Ne ştiind unde s-ar putea afla navele extraterestre, am ales să trag la întâmplare. Cu toate că nu am mai tras cu tunul de vremea când eram încă un învăţăcel în academia militară. Însă am avut noroc faptul că, nu mi-am ieşit din mână (atunci când studiam la şcoala militară eram unul dintre cei mai buni viitori soldaţi la tras cu tunul şi la lupte corp la corp).
Focul la întâmplare a funcţionat. Am reuşit să spulber una dinter navele inamice, dar partea rea a fost cea că, extratereştrii au văzut locul de unde a zburat proectilul ce i-a lăsat cu o navă în minus, aşa că următoarea lor ţintă a fost tunul cu care trăgeam în navele lor.
Am fost un norocos. Prima navă care a tras spre mine, a greşit ţinta cu aproape doisprezece metrii, acel lucru fiind pentru mine un avertisment, ce îmi spunea că trebuie să părăsesc tunul cât mai curând. Fără să mai stau pe gânduri, mi-am luat inima în dinţi şi am sărit din tunul ce se afla la zece metrii de sol. Însă în momentul acela am realizat faptul că: dacă aş fi aterizat greşit, puteam să îmi rup picioarele (cel mult), dar în cazul în care rămâneam în tun, urma să fiu şters de pe faţa pământului.
Iar în momentul când mă aflam la aproape un metru de sol, inevitabilul s-a întâmplat (tunul în care mă aflasem adineauri, a explodat), iar suflul exploziei a fost atât de puternic încât am fost aruncat direct în unul din zidurile bazei. În timp ce eram la pământ din cauza contactului dintre mine şi zidul din beton armat, una dintre uşile bazei s-a deschis, iar prin ea a ieşit unul dintre tovarăşi mei, care m-a tras înăuntru (acela era Rex, co-căpitanul şi unul dintre cei mai buni soldaţi ai echipei mele).
Imediat ce a închis uşa fortăreţei, s-a apropiat de mine şi m-a întrebat
- Eşti bine, eşti rănit grav?
- Destul de grav, dar dacă rămâneam în tun, acum nu mai aveai cu cine vorbi. Dar nu asta contează, trebuie să apărăm bază şi să chemăm întăriri. Dacă nu ştie nimeni că pământul va fi atacat, atunci nu vom mai putea face nimic să-i oprim pe extratetereştri.
În momentul în care mă uitam la el, am văzut  că are la brâu, alături de grenade, o staţie de comunicare. I-am smuls-o de la brâu şi am spus prin ea:
- Hex, Jack, Thailar (cei mai buni ţintaşi) duceţivă la tunuri şi încercaţi să nimeriţi locurile din care ies gloanţele laser!
- Ţi-am luat-o înainte căpitane. Cei trei erau geja pe poziţii, fiecare la câte un tun, trăgând fără milă în navele extraterestre.
Iscusinţa lor în mânuirea tunului era remarcabilă. Ei au reuşit să distrugă cinci nave, dar evident, cu ajutorul celor din bază. În momentul în care cea de a cinci-a navă a fost distrusă, dintr-altă mai mare, a ieşit un proectil atât de puternic încât ne-a zguduit baza din temelie.
Fix în acea clipă, Hex dădu dovadă de vigilenţă. A tras în locul de unde a pornit acel proectil uriaş. Aceea a fost cea mai inspirată mişcare pe care o putea face cineva. Proectilul tras de tunul lui Hex a lovit scutul ce făcea ca vanele să fie invizibile.
Acum că puteam vedea navele inamice, am chemat jumătate dintre soldaţi în camera cu arme, pentru a ne înarma cu bazuci şi lansatoare de rachete.
După ce ne-am înarmat, am mers fiecare în câte un punct de tragere favorabil. Mulţumită lui Hex, acum puteam vedea ţinta, astfel navele extraterestre căzând una câte una, dar nu înainte de a face ravagii (două din cinci tunuri au fost distruse şi mai mult de douăzeci de soldaţi şi-au pierdut viaţa, dar numai pentru a-şi proteja familiile de de ameninţarea extraterestră.
După un sfert de oră, în care a avut loc un schimb intens de lovituri (drept urmare, au căzut mai mult de 20 de nave), ultima ce a rămas în aer a fost cea mai mare dintre acestea (nava ce a scuipat acel proectil laser ce a zguduit întreaga bază). Era o navă imensă, ce avea la bord mai mult de 80 de tunuri. Puntea era uriaşă, lucru ce o făcea să semene cu navele separatiste din Războiul stelelor.
Eram conştienţi de faptul că nu am putea rezista la un schimb constant de lovituri, ce era destul de clar că va avea loc între noi şi acea navă, deoarece ara prevăzută cu acel tun nimicitor, aşa că am pus toţi ţinta pe ea şi am început să tragem cu orice armă ce în mod normal ar putea provoca ravagii, inclusiv lansatoarele de rachete.
Focul a început de puţin timp, însă nava începea deja să fumege. Iar după ce aceasta a distrus şi ultimul tun, a oprit fo-cul asupra noastră şi s-a îndepărtat puţin. Soldaţii, în momentul in care au văzut că nava se îndepărtează, au început să sară în sus şi în jos de bucurie, însă eu, continuam să mă uit atent la nava extra-terestră.
Rex a venit lângă mine şi mi-a zis:
- Ce se întâmplă, nu eşti fericit? Am câştigat!
- Chiar crezi asta? Dacă am câştigat, de ce acea navă uriaşă încă este în apropierea bazei noastre? Eu cred că acum se pregătesc pentru runda a 2-a, altfel nu văd scopul pentru care au rămas pe planeta noastră.
- Ai dreptate. Dar ce putem face? Singura modalitate de a contacta celelalte baze militare este sistemul de telecomunicaţii, însă extratereştrii ne-au bruiat semnalul.
- Când l-au bruiat?
- Cu puţin timp înainte de a începe atacul.
În acel moment, i-am aruncat o privire care făcea să se observe foarte clar nervozitatea din ochii mei. Atunci i-am zis pe un ton destul de furios:
- Şi mie de ce nu mi-a zis nimeni de asta?
- Pentru că oamenii noştrii credeau că este doar o mină defecţiune la sistemul bazei, aşa că au încercat să rezolve problema, dar în zadar. Cui i-ar fi trecut prin cap faptul ca este vorba despre un atac extraterestru?
- Mie! Trebuia să mă anunţaţi, astfel chiar dacă nu am fi putut lua legătura cu ceilalţi, măcar în momentul în care au apărut navele, am fi fost pregătiţi şi astfel am fi evitat tot tărăboiul din timpul primei lovituri şi sunt sigur că dacă i-am fi întâmpinat pregătiţi, încă mai aveam măcar două tunuri funcţionale, iar numărul victimelor ar fi fost mult mai mic.
- De unde să ştiu că vom fi asediaţi? Oare în momentul în care s-au oprit telecomunicaţiile, au fost informate celelalte baze militare de acest lucru?
- Mă îndoiesc, ar fi putut dedea doar dacă acestea erau oprite de către noi, dar după cum spuneai tu, semnalul a fost bruiat. Deci celelalte baze, incă primesc de la noi semnalul de zonă sigură.
- La naiba! Asta înseamnă că, singurul lucru la care putem spera, este faptul că extratereştrii vor pleca de bună voie.
Cu toate că eram foarte nervos, nu mă puteam gândi decât la soldaţii mei, aşa că l-am întrebat pe Rex:
- Cu soldaţii noştri ce s-a mai întâmplat?
- 28 de soldaţi au fost ucişi. Doi dintre ei i-am găsit în sala de antrenament ce s-a prăbuşit. Echipa de linia întâi, încă mai caută supravieţuitori printre ruinele acelei clădiri. Cât despre numărul răniţilor, este aproape de două ori mai mare si anume 53 de soldaţi răniţi.
- Cei răniţi sunt la infirmerie?
- Da si doctorii de plâng deja de faptul ce nu mai fac faţă numărului atât de mare de răniţi.
- Dar nu aveam printre noii recruţi şi absolvenţi ai facultăţii de medicină?
- Ba da, m-am ocupat deja de asta. Ei îi ajută pe doctori să aibă grijă de cei răniţi. Ca să ştii şi tu, nu doar pentru tine contează viaţa acestor soldaţi. Pentru mine, baza reprezintă o familie şi o să fac tot posibilul pentru a proteja această familie.
- Mă bucur să aud asta Rex. Nu degeaba te-am ales să fii mâna mea dreaptă, dar să vedem cum facem cu situaţia în care ne aflăm. Însă mai este un lucru foarte important şi anume: Câtă muniţie mai avem?
- Păi, mai avem încă 150 de rachete pentru lansatoare, 20 de lăzi cu cartuşe pentru mitralieră şi 28 de cartuşe pentru tun, însă acestea nu ne mai sunt de folos, ţinând cont de faptul că nu mai avem nici măcar un tun. A, era să uit, mai avem si două cutii cu cartuşe pentru carabină, ce stau la subsol de zeci de ani, însă carabine nu mai avem decât şapte sau opt, nu mai stiu exact.
- La subsol ziceai? Nu exista înainte o cale ferată subterană, ce făcea legătura între noi şi cea mai apropiată bază militară?
- Ba da. Dar chiar credeţi că mai este funcţională? Nu avem nici locomotivă, nici vagoane. Şi în plus, se zvonea faptul că a fost distrusă în timpul accidentului din 72, când într-un metrou care făcea legătura, a fost implantată o bombă.
- Ce-ar fi să trimitem un soldat cu motocicleta, pentru a verifica. Iar în cazul în care ajunge la baza vecină, să le comunice despre atac.
- Nu ar fi o idee rea, dar trebuie să trimitem pe cineva de care ne putem lipsi pe front. Ce aţi zice să îl trimitem pe Hanck Baxter?
- Băiatul acela slab ce nu ştia să ţină o puşcă în mână, dar a fost infiltrat printre noi de către unchiul său care este general?
- Da, acela este.
- Atunci, luând în considerare împrejurările, cred că el este cea mai indicată persoană. Dar, chiar crezi că este în stare să meargă cu motocicleta mai mult de 100 de kilometri prin tunel?
- Sunt sigur. Chiar dacă nu este cel mai bun soldat, este devotat patriei sale, la fel ca noi toţi.
- Dar aici nu este vorba despre ţară, ci despre soarta omenirii, dar ca de obicei, am încredere în tine Rex.
O clipă mai târziu, l-am văzut pe Hex, alergând spre mine cu un binoclu în mână, apoi mi l-a dat şi mi-a zis:
- Uitaţi-vă, domnule, se întâmplă ceva ciudat, nava extraterestră a coborât pe sol.
Am pus binoclul la ochi şi m-am uitat. Hex avea dreptate, chiar se întâmplă ceva ciudat. Din acea navă, au coborât nişte maşinării ce păreau a fi un fel de tancuri extraterestre, iar pe lângă acestea, coborau şi extratereştri.
Erau nişte fiinţe înalte, de aproape doi metri, ce purtau un costum strălucitor din metal şi nişte căşti precum cele ale clonelor din filme. Cu toate că nu ştiu cum arată sub costum, cred că au aceeaşi fizionomie precum noi (pământenii), în genul că aveau tot două mâini, două picioare şi un cap.
Totul este aşa cum am crezut că o să fie. Extratereştrii ne-au distrus tunurile pentru a lansa un atac de la sol. Se pare că totul făcea parte din planul lor, inclusiv navele spaţiale ce ne-au atacat la început. Acelea au fost trimise doar pentru a ne induce în eroare şi pentru a ne face să credem că am câştigat.
După ce am văzut ce se petrece, am chemat toţi soldaţii la mine şi le-am spus:
- A sosit momentul... . Momentul în care trebuie să ne apărăm familiile, ţara şi chiar întreaga planetă. Soarta umanităţii este în mâinile noastre.
- Dar, domnule, care este planul?
- Planul A este să apărăm cu orice preţ baza (să luptăm defensiv), dar cel mai important este să găsim o modalitate prin care să contactăm celelalte baze.
- Iar planul B, domnule? A întrebat un soldat.
- Planul B este să ne retragem în tunelele de sub bază şi să aşteptăm cel mai bun moment pentru un contraatac.
- Cu tot respectul, domnule (a intervenit un soldat), asta nu înseamnă să dezertăm?
- Nici vorbă, soldat. Şi retragerea este o mişcare strategice, dar să sperăm că Hanck a ajuns până la acea bază militară.
- Domnule, dar dacă i-am ataca? A întrebat un soldat.
- Dacă i-am ataca, am face cea mai mare greşeală.
- Cum aşa, domnule?
- Pentru a-i ataca, ar trebui să părăsim baza, i-ar atunci, am rămâne fără apărare în faţa tancurilor şi navelor extraterestre. Aşa că, pentru ce să îi atacăm? Doar pentru ca toată strădania noastră să fie sortită eşecului?



Deci, ce părere aveţi? Aştept părerea voastră :)

luni, 16 noiembrie 2015

                      Wrap up octombrie

      În caz că vreţi să aflaţi ce cărţi am citit luna trecută, vă invit să accesaţi acest link:

https://www.youtube.com/watch?v=PcxXfbO8vpQ

marți, 27 octombrie 2015

            Recenzie Copii întunericului de Lavinia Călina

      Tocmai am terminat de citit această carte pe care am primit-o de la autoare (cu autograf) şi pot să spun că este o incredibilă, reuşind să se infiltreze printre cărţile mele preferate. Este o carte foarte interesantă, ce te ţine mereu cu sufletul la gură şi nu îţi dă voie să o laşi din mână până nu o termini. Două dintre lucrurile ce mi-au plăcut la această carte, a fost faptul că, a inceput în forţă, dar lunrul de care am ţinut cel mai mult cont, a fost felul de a scrie a autoarei. Limbajul este unul familiar (cu excepţia micilor pasaje în limba engleză), iar datorită felului de a scrie a autoarei, nici nu mi-am dat seama când am terminat-o de citit. Datorită modului în care a fost scrisă. Am reuşit să mă pun în pielea personajelor şi să fiu captivat de universul acestei cărţi, dar cred că ar trebui să vă spun şi despre ce este vorba în ea.
          La început ni se prezintă două fete ce încearcă să părăsească locul unei crime, cu toate că nu ni se dau prea multe detalii în legătură cu aceasta, decât faptul că, victima a fost ucisă de către ele. Cele două reuşesc să se întoarcă acasă, unde bunica lui Nicol (o bătrână foarte înţileaptă), le explică de ce au fost atacate de individul pe care l-au redus la tăcere, şi anume din cauza faptului că, Roxana (una dintre cele două fete) este deosebită, pentru că posedă nişte puteri extraordinare.
          Bunica lui Nicol le povesteşte şi despre o vrăjitoare ce s-a otrăvit pentru a nu fi ucisă, astfel dându-le puterea sa celor cinci fii pe care îi avea. Acei fraţi s-au separat după un timp şi aşa au luat naştere cele cinci neamuri, dintre care cele mai importante sunt "Neamul corbilor" şi "Neamul Lupilor".
           După moarte bunicii lui Nicol, cele două pleacă într-un oraş din apropiere, unde iau un apartament cu chirei şi unde are ca Nicol să îl întâlnească pe Radu, bărbatul cu care aceasta face un copil pe nume Ovidiu. Cu toate că cele două par a fi lăsat trecutul în urmă, ele intră în atenţia celor două neamuru pe care le-am menţionat cu puţin timp în urmă, fapt ce reuşeşte să le despartă momentan. Aş putea vorbi la infinit despre această carte, dar nu vreau să dau spoilere, aşa că o să închei aici, dar nu înainte de a vă spine că finalul este unul la care nu cred că se aşteaptă nimeni.
             În final, pot să spun că această carte, este una superbă, şi de aceea merită cinci stele din cinci pe goodreads.